Ce vă mai aduceți aminte despre iarnă de când erați mici?
Eu îmi amintesc că nu vroiam nici în ruptul capului să intrăm în casă deși ne degeraseră mâinile și picioarele de frig. Mânușile și „mobuții” erau total ineficiente în fața frigului de afară și a modului „barbar” în care ne jucam.
Îmi amintesc că an de an făceam în curte la Buni tranșee în zăpadă și cazemate. Lucram de zor la fabricatul de bulgări, însă joaca avea un cod nescris al onoarei, nimeni nu începea asaltul înainte ca tabăra adversă să termine de făcut provizia de bulgări. Când timpul de așteptare se termina, se dezlănțuia asediul cel mai aprig care nu dura mai mult de zece minute până la epuizarea proviziilor de bulgări.
Eram apoi plini de zăpadă din cap până în picioare și ne scuturam rar sau mai deloc. Dar o luam plini de îndârjire de la capăt și lucram aproape o oră la realizarea unei noi provizii de bulgări. Și asta ne nenumărate ori…
Mai țin minte orele nesfârșite în care ne băteam pe unica săniuță din dotare și la combinațiile de copii care reieșeau din organizarea săniușului. Să prinzi singur sania pentru o tură era ceva nemaipomenit și nu aveam prea des plăcerea supremă de a zbura singuri pe derdeluș.
Și câte și mai câte: schiul cu aceeași pereche de schiuri, îngerii făcuți în zăpadă, așteptarea cu sufletul la gură să înghețe lacul ca să ne dăm cu patinele moștenite de la verișoare…
Dar mai țineți minte gustul zăpezii? Mâncam bulgări de zăpadă și lingeam țurțuri cot la cot cu toți copiii și ni se păreau adevărate delicatese.
Amintirea cea mai puternică legată de iarnă este însă cea a copiilor cocoțați în mijlocul patului bunicilor, cu hainele leoarcă puse la la uscat pe soba cu lemne și cu bunica care ne aduce ceai cald în timp ce bunicul ne citea povești…de altădată.
