Autor: De altădată

Pentru că este 15 ianuarie și ne este dor de Mihai Eminescu.

Nu vă vom da date statistice sau detalii picante despre marele poet, ci vă propunem să ne reamintim împreună de poezia lui Eminescu. De aceea, vom posta câteva dintre cele mai frumoase poezii ale sale pe blogul nostru.

Iar dacă veți cumpăra produse tradiționale de pe site-ul dealtadata.ro, veți primi cadou o carte cu poeziile lui Eminescu!

Să ne reamintim deci de Eminescu!

Povestea codrului

Împărat slăvit e codrul,
Neamuri mii îi cresc sub poale,
Toate înflorind din mila
Codrului, Măriei-Sale.

Lună, Soare și Luceferi
El le poartă-n a lui herb,
Împrejuru-i are dame
Și curteni din neamul Cerb .

Crainici, iepurii cei repezi
Purtători îi sunt de vești,
Filomele-i țin orchestrul
Și isvoare spun povești.

Peste flori, ce cresc în umbră,
Lângă ape pe potici,
Vezi bejănii de albine,
Armii grele de furnici…

Hai și noi la craiul, dragă,
Și să fim din nou copii,
Ca norocul și iubirea
Să ne pară jucării.

Mi-a părea cum că natura
Toată mintea ei și-a pus,
Decât orișice păpușă
Să te facă mai presus;

Amândoi vom merge-n lume
Rătăciți și singurei,
Ne-om culca lângă isvorul
Ce răsare sub un tei;

Adormi-vom, troieni-va
Teiul floarea-i peste noi,
Și prin somn auzi-vom bucium
De la stânele de oi.

Mai aproape, mai aproape
Noi ne-om strânge piept la piept…
O, auzi cum cheam-acuma
Craiul sfatu-i înțelept!

Peste albele izvoare
Luna bate printre ramuri,
Împrejuru-ne s-adună
Ale Curții mândre neamuri

Caii mării, albi ca spuma,
Bouri nalți cu steme-n frunte,
Cerbi cu coarne rămuroase,
Ciute sprintene de munte –

Și pe teiul nostru-ntreabă
Cine suntem, stau la sfaturi,
Iară gazda noastră zice,
Dându-și ramurile-n laturi

– „O, priviți-i cum visează
Visul codrului de fagi!
Amândoi ca-ntr-o poveste
Ei își sunt așa de dragi!”

Deseori am privit desenele de pe vasele de ceramică gândindu-ne: „ce linii fine” sau „câtă precizie” sau poate dimpotrivă „ce repede și fără grijă este lucrat”. O judecată făcută exclusiv cu ochiul omului modern, incapabil să privească în spatele execuției artistice.

Și vai, cât de mult am greșit (la fel ca mulți și mulți alții) atunci când am cântărit creațiile artistice prin prisma cromaticii: „ce frumoase sunt culorile acestea” sau „pasărea asta arată mai bine cu coada albastră”… Și asta pentru că nu realizasem cât de importante sunt „modelele” de pe vasele tradiționale de ceramică prin prisma înțelesului lor.

Am uitat în timp, puțin câte puțin la fiecare generație, investiția de suflet, credință și înțelesuri pe care oamenii o făceau de fiecare dată atunci când realizau vasele de ceramică. Fiecare dintre ele, pe lângă scopul evident utilitar, serveau și unor scopuri mult mai subtile: de mulțumire lui Dumnezeu, de apărare împotriva bolilor, de prosperitate și câte și mai câte.

Am ales astăzi să vă arătăm…un copac. Un copac care apare obsesiv în creațiile populare, de la ii, la obiecte din lemn sau vase de ceramică și chiar pe morminte. Un simplu copac? Așa am putea fi tentați să credem, că țăranii îl desenau pur și simplu datorită aspectului său extrem de decorativ și faptului că era un element prezent mereu în viața lor.

Am dat la o parte vălul și am mers către căutarea înțelesurilor mai adânci ale copacului. Am aflat că este vorba, invariabil, de Copacul Vieții sau Pomul Vieții așa cum i se spune încă la sat.

Un Pom al Vieții cu multiple fațete ale înțelesului, dar care simbolizează mereu uniunea cu Dumnezeu, cu divinitatea. Simbol precreștin și creștin, Arborele Cosmic sau Pomul Vieții poartă în sine ideea de veșnică regenerare, de continuitate a vieții și de o continuă ascensiune spre cer.  Uimitoare sinteză a evoluției cosmice, Arborele Vieții poartă în el dezvoltarea de la pământ la cer și înapoi, dar și uniunea dintre uman și divin (rădăcinile și crengile sale înălțate la cer).

El este și Pomul Cunoașterii, care ne-a dezvăluit întreaga natură umană, atât de uluitoare și atât de efemeră. De aceea veți vedea desenat uneori și șarpele încolăcit în jurul trunchiului său. Arborele Vieții este însăși simbolul vieții, este axă verticală a lumii, care unește Pământul și Cerul.

O farfurie de Horezu pictată cu Pomul Vieții ne reamintește, mereu, că suntem parte a unei lumi în care Dumnezeu există și care veghează ca viața să își urmeze, vertical, drumul către lumină. Ea nu trebuie să lipsească din casele cu mult soare, pusă cu cinste pe masă, cu bucate făcute cu grijă și sfințite de semnul crucii…

Sfântul Ion a fost una dintre sărbătorile care mi s-au părut puțin mai departe de sufletul meu. Nu știu, poate pentru că la noi în familie pleiada de sărbători se încheia cu ziua tatei, de sfântul Vasile. Sau poate că nu prea aveam rude apropiate numite Ion sau Ioana.

Știu că Sfântul Ion era prilej de mare bucurie pentru mulți dintre colegii mei de școală sau de muncă. Dar nu reușeam nicidecum să îi pătrund spiritul. Totul însă s-a schimbat când Sfântul Ion „m-a prins” undeva la țară. Iar sântu’ „Ion” a redevenit Sfântul Ioan, curățat de excesul petrecerilor de la oraș și sfințit de slujba Sfântului Ioan Botezătorul.

Iar la sat am întâlnit mulți Ion care sărbătoreau. Dar sărbătoreau în primul rând ziua Sfântului Ioan Botezătorul. Îl sărbătoreau pe cel care l-a vestit și l-a botezat pe Hristos în Iordan.  Pe cel care s-a născut cu șase luni înainte de Hristos și care a tresăltat de bucurie în pântecele mamei sale, Elisabeta, când aceasta s-a întâlnit cu Fecioara Maria, însărcinată cu Iisus.

La țară am resimțit din nou ce înseamnă cu adevărat sărbătorirea numelui. Înseamnă cinstirea persoanei care îl poartă, dar mai mult decât atât, înseamnă cinstirea sfântului care i l-a dat.

Și asta mi-a readus aminte  de sfaturile date cu blândețe de un preot bătrân celor mai tineri. Indiferent de ce nume modern sau nemaiauzit vreți să puneți copilului, dați-i și un nume de sfânt. Dați copiilor nume de sfinți pentru a avea mereu alături protecția și dragostea acestora.

La mulți ani dragi Ioni și Ioane!

Ca în orice relație totul începe de la prezentări. Deci…

– Bună ziua! Suntem „De altădată” sau „dealtadata.ro”, cum vreți să ne strigați. Răspundem plini de veselie la amândouă strigările. Ne-am născut de curând, de foarte curând, în iarna aceasta care nu pare nicicum iarnă. Ne-am gândit că poate Dumnezeu ne ajută cu vremea bună ca să prindem curaj și ceva căldură ca să începem să creștem.

– Dar ce faceți voi pe lume?

– Este simplu, am venit să vă aducem soarele în case, căldura…de altădată!

– Cum, de altădată?

– Simplu, de altădată, de când bunicii, străbunicii și mergând înapoi până la străbuni, puneau suflet în tot ce făceau. Și, pentru că puneau pe lângă suflet și multă credință și dragoste de Dumnezeu, pentru că știau rostul lucrurilor și făceau toate la timpul lor, din mâini le ieșeau lucruri miraculos de frumoase. Lucruri care spuneau povești și transmiteau credințe. Lucruri care aveau fiecare în parte și toate laolaltă, semnificația lor.

– Și cum aduceți lucrurile de altădată?

– Din fericire, în țara aceasta din ce în ce mai aproape de occident și din nefericire din ce în ce mai departe de credințele românești, mai există câțiva „nebuni frumoși” care se încăpățânează să creeze lucruri așa cum au învățat de la bunii și străbunii lor. Au păstrat modul de lucru, pentru că știu că pun suflet în fiecare obiect creat de mână și au păstrat simbolurile și desenele învățate pentru că știu că nu sunt aruncate aiurea și potrivite cromatic, ci au înțelesuri adânci. I-am găsit și vrem să vă aducem toate comorile create de ei în magazinul online dealtadata.ro.

– Iar pe blog ce ne veți spune?

– Vom povesti despre credințe și obiceiuri de mult uitate, vom arăta că satul românesc nu a murit, că avem încă o identitate puternică și că este vorba pur și simplu de timp până când ne vom întoarce cu adevărat la rădăcini. Vom povesti despre simboluri, despre datini și despre oameni frumoși care fac lucruri în care bate iubirea față de neamul acesta. Vom avea multe, multe de povestit. Nu numai noi! Vă vom aștepta să ne spuneți povești de la sat de mult uitate, obiceiuri și credințe care încep să dispară pentru că nimeni nu mai crede în ele.

– Apăi, să ne vedem cu bine cât mai des de acum încolo!

– Mulțumim și vă așteptăm! Fugim că tocmai ne-a bătut căprița la poartă!